#

La început de an, promisiunile abundă. Liste, așteptări, dorințe nerealizate anterior, vise ce prind aripi, idei noi. Pentru unii, planurile sunt atât de mari încât îi copleșesc. Auzim adesea de ”depresia de început de an”. Pentru alții, parcă nici nu e nevoie de soarele și lumina primăverii pentru a putea să se simtă energizați, dorințele lor sunt suficient de motivatoare..

 

De câteva săptămâni, de fapt din noaptea de Revelion, am simțit o presiune, inițial precum o durere acută de cap, ulterior ca o avalanșă de sânge spre creier, trecând rapid prin tot corpul, parcă îndemnându-mă să mă ridic. Însă, o simplă schimbare a poziției, nu rezolvă situația, cel puțin nu doar o schimbare a poziției fizice.  Ceea ce poate schimba cu adevărat ceva este o luare de poziție.
Fiind un organism viu, care se încăpățânează să se dezvolte, Școala Româno-Finlandeză vrea să meargă mai departe sau, mai bine spus, vrea să-și ducă mai departe ideile, copiii, profesorii.

Mă motivează această dezvoltare, îmi creează acea presiune la care trebuia, însă, să mă aștept din momentul în care am scris... viziunea.
Drept urmare, luarea de poziție care trebuie realizată este, în opinia mea, următoarea:

Este timpul ca în România să se dezvolte principiile unui învățământ gimnazial care să NU fie condiționat de pregătirea suplimentară obligatorie (mai pe românește - meditațiile); în care elevii să poată aplica noțiunile teoretice în mod coerent și imediat; în care noaptea târzie dedicată matematicii neînțelese să fie doar o ambiție personală, NU o cerință pentru promovare; în care elevul, în devenirea sa de adolescent să poată avea timp și pentru sufletul său, clar ”lovit” de hormonii normali.

Dezamăgesc, știu! Într-un sistem centrat pe olimpiade, viziunea mea despre educație, pare cel puțin simplistă și neperformantă. Dar nu pot să nu-mi amintesc de primii mei elevi, ajunși studenți acum, pe când erau clasa a VIII-a și care mă întrebau, indignați: ”Doamna, dar la mate de ce nu putem face proiecte ca la engleză?”.  Să-mi fie cu iertare abordarea , fără nici un fel acuzatoarea colegilor mei pentru care am un respect deosebit, mai ales pentru că n-aș putea să fac ceea ce dânșii realizează cu atâta măiestrie, dar mă încăpățânez să cred ca fiind adevărate vorbele lui Einstein: „N-am nici un talent adevărat, sunt doar curios!”. Cu alte cuvinte, pornind de la curiozitatea nativă a oricărui elev, să îi putem determina noi, profesorii, să devină  chiar și la matematică pasionați de știință, de cunoaștere. Vreau ca elevii mei să dorească să știe. Atât!
Drept urmare, filosofia mea personală pentru continuarea gimnaziului s-a stabilizat și poate fi concretizată metodologic astfel:

  • suficiente ore de pregătire academică, în așa fel încât nici un copil să nu rămână în urmă;
  • suficiente ore practice, în așa fel încât să găsească mulțumirea că ceea ce învață poate fi aplicat;
  • suficiente momente de facilitare a dezvoltării personale, astfel ca relațiile lor cu sine și lumea din jur să fie normale;
  • suficiente momente de explorare  a talentului personal.

Trebuie să recunosc că am fost influențată iremediabil de Finlanda. Ar fi cea mai mare realizare dacă structura curriculară a educației din România se va lăsa influențată de ai noștri colegi finlandezi. Până vom ajunge la acel moment, trebuie să continuăm să încercăm. Și eu aleg să rămân cu acest gând: dacă putem să stârnim curiozitatea lor, vom avea motivația lor.
Dacă doriți să mă ajutați să punem în practică aceste idei, mai este loc în echipă. Admit că nu e încă o echipă națională cu trofee în palmares sau rezultate, dar cu potențial maxim pentru  A DEVENI.

 

 

De memorat

Invata pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, si cand va imbatrani, nu se va abate de la ea. - Proverbe 22:6

LOCATIE

CONTACT