Proiectele noastre

DĂ MAI DEPARTE

YOUNG LEADERSHIP

Formăm liderii de mâine

Credem cu tărie că liderii nu se nasc, ci se formează. Ne dorim să formăm liderii de mâine prin programul Young Leadership, care este menit să-i responsabilizeze pe elevi. Aceștia primesc sarcini și îndatoriri, pe care trebuie să le îndeplinească și care îi ajută să conștientizeze ce anume este bine să faci și ce nu. De asemenea, prin intermediul acestui program, copiii au ocazia de a se cunoaște mai bine, de a se ajuta. Un bun lider nu este acela care conduce, ci acela care știe să-și îndrume și să-și ajute colegii să creeze un colectiv armonios și funcțional. 


Cum se derulează proiectul mai exact? Fiecare clasă este împărțită în echipe de 3-6 elevi, care se schimbă de două ori pe an și în care pe rând, în fiecare lună, unul dintre ei își asumă rolul de lider.

Ce face un lider? Își îngrijește echipa, este atent la schimbările apărute în viața de la școală (și nu numai) ale coechipierilor, cere ajutorul adultului atunci când situația îl depășește, conduce provocarea la nivelul echipei, raportează la orele de dirigenție/consiliere situațiile apărute în echipa sa, propune soluții, planifică și monitorizează îndeplinirea sarcinilor date echipei și nu în ultimul rând este un model pentru colegi.

Cum ne contactați

Str. Răsăritului 59, Sector 6, Bucureşti Cod 061203

Pentru înscrieri:

Grădiniță

  • dummy +40 76 829 56 94


Școală și Liceu

Newsletter

Enter your email and we'll send you more information

© Copyright 2020. Design & Development by ITEYE DESIGN.

Search